contact@ionmanu.ro
Adresa: Otopeni, Strada 23 August, Nr.8,Bucuresti
contact@ionmanu.ro
Adresa: Otopeni, Strada 23 August, Nr.8,Bucuresti

„Mama și fiul" (1997), Regia: Aleksandr Sokurov

08 martie 2018

„Mama și fiul” (1997), Regia: Aleksandr Sokurov

Scenariu: Yuri Arabov

Distribuția: Aleksei Ananișnov, Gudrun Geyer

Scurtă descriere: Două siluete umane… Doi oameni care de îndată se dovedesc a fi un bărbat tânăr și o femeie bătrână firavă. Liniștea este întreruptă doar de câteva șoapte și zgomote necunoscute. Tânărul (interpretat de Aleksei Ananișnov) este fiul care are grijă de mama lui bolnavă și extenuată (interpretată de Gudrun Geyer). Nu se știe de ce boală suferă, dar din când în când tresare trăgând aer în piept. Fiul ei îi pieptănă părul, o hrănește, o acopere cu pătura și o ține în brațele lui. Este dependentă de el, așa cum și el fusese dependent de ea…

Este un vis? Fiul o poartă pe brațe pe mamă într-o călătorie… Prin peisaje de vis, spre o lume rurală, cu drumuri noroioase și murdare. Fiecare oprire scurtă a celor doi e un moment de contemplare, grijă și șoapte de alinare. Aceste șoapte vorbesc despre iubirea pe care mama o poartă fiului ei în timp ce acesta o hrănește, și despre iubirea fiului pentru mama lui, când acesta o poartă pe drumul spre trecerea în… Totul se întâmplă sub cerul de plumb al zonei baltice, într-o zonă izolată. Din când în când, în depărtare, pe mare apare câte un vas, accentuând izolarea lor față de restul lumii. Se întorc acasă. Chiar dacă fiul încerca să-i demonstreze contrariul, amândoi știau că sfârșitul ei este aproape. Fiul pleacă pentru a se plimba un pic de unul singur. La întoarcere, își plânge mama, care murise.

Notă: Materiale prezentate și subtitrări în limba română.