contact@ionmanu.ro
Adresa: Otopeni, Strada 23 August, Nr.8,Bucuresti
contact@ionmanu.ro
Adresa: Otopeni, Strada 23 August, Nr.8,Bucuresti

Padurea Spanzuratilor

01 februarie 2018

„Pădurea spânzuraților” (1964), Regia: Liviu Ciulei
După romanul „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu. An apariție 1922. Tradus în peste 20 de limbi străine. 
Scenariu: Titus Popovici
Distribuția: Victor Rebengiuc, Liviu Ciulei, Ştefan Ciobotăraşu, György Kovács, Ana Széles, Gina Patrichi, Andrei Csiky, Emmerich Schäffer, Costache Antoniu, Emil Botta, Laszlo Kiss, Nicolae Tomazoglu, Ion Caramitru, Mariana Mihuţ, Constantin Brezeanu, Alexandra Polizu, George Aurelian, Angela Moldovan, Mihai Mereuţă, Gheorghe Cozorici, Toma Caragiu, Valeriu Arnăutu


Scurtă descriere: Apostol Bologa, sublocotenent român în armata austro-ungară a făcut parte ca jurat la Curtea Marţială, votând pentru condamnarea lui Svoboda (acuzat de tentativă de dezertare), asistă la execuţie după ce în prealabil a ajutat la pregătirea acesteia. Sub influenţa căpitanului Klapka, Bologa regretă că s-a prezentat voluntar în loc să înfrunte prejudecăţile logodnicei sale, Martha. Bologa îi mărturiseşte lui Klapka că nu mai crede în nici o valoare, inclusiv în Dumnezeu.
Bologa află de la Klapka că acesta a fost obligat de generalul Karg să asiste la execuţia unui co-naţional, ambii fiind cehi de origine (Klapka şi Svoboda); generalul Karg face reproşuri căpitanului Klapka, reproşuri referitoare la unele abateri grave pe frontul italian. Drept urmare, Klapka îi ordonă lui Bologa să distrugă reflectorul apărut pe frontul românesc. Bologa se străduieşte să distrugă reflectorul, la început nu reuşeşte, apoi izbuteşte. Bologa îi cere lui Klapka să-l ajute să fie mutat de pe frontul românesc, aşa cum îi promisese, dar căpitanul ceh îi spune că nu are nici o putere. Protagonistul este invitat la generalul Karg pentru a fi lăudat şi decorat încă o dată pentru actul său de bravură – distrugerea reflectorului – dar Bologa îi cere să fie mutat pe alt front. Karg, amintindu-şi că Bologa este român, îl ameninţă, fiind vorba de Curtea Marţială. Bologa încearcă să dezerteze la români, este împiedicat de un baraj de artilerie, este rănit. Refăcut şi după ce se convinge că tânăra sa logodnică Martha este superficială şi rudimentară în gândire, Bologa se reîntoarce pe front, se îndrăgosteşte de fiica gazdei sale, Ilona, o tânără unguroaică şi o cere de soţie. Vrând în continuare să dezerteze, Ilona se oferă să îi fie călăuză. Bologa o refuză. În cele din urmă, Bologa dezertează şi este prins de un prieten ofiţer ungur, Varga. În celulă, Bologa este vizitat de Ilona, care îi aduce de mâncare (iluzia unei vieţi normale şi tihnite). Klapka – fost avocat civil – se oferă să îl apere pe Bologa, dar acesta ar trebui să mintă, ceea ce Bologa nu acceptă. Spânzurătoarea este pregătită pentru execuţia lui Bologa…  
Păstrând liniile de forţă ale romanului, Liviu Ciulei remodelează materia cărţii, reţine sugestii din alte proze ale scriitorului, fără prejudecata infidelităţii care timorează atâtea ecranizări, dându-ne o «lectură» proprie, nu de puţine ori revelatoare. Varga (interpretat de Andrei Csiky), ofiţerul orbit de datorie, în roman erou de o rectitudine tezistă, prea transparent, a devenit mai complicat psihologiceşte, cu o umanitate mai vibrantă, mai palpitantă. Roza (interpretată de Gina Patrichi), personaj pe care unii l-au crezut de prisos, e o imagine amară a erosului dezastrelor, un termen fără de care criza lui Bologa ar fi pierdut o motivaţie. Drama lui Apostol (interpretat de Victor Rebengiuc) are amplitudine, raporturile lui cu ceilalţi eroi — semnificative, înalt simbolizatoare — sunt ordonate într-o anume geometrie. Experienţele sentimentale ale personajului sunt fixate cu precizie, din suprapunerea lor născându-se dramatismul unora din aventurile lui interioare. Roza, asprită, desperată, călcând noroiul cu paşi beţi, aduce imaginea degradării sordide; Marta (interpretată de Mariana Mihuţ), superficială, alintându-se cu o trivialitate dulceagă în faţa bărbatului întors de pe front, semnifică încă o deziluzie, pierderea unui refugiu care se dovedeşte iluzoriu. llona (interpretată de Ana Széles) e o imagine dureroasă şi evanescentă a fericirii, înseamnă pentru Bologa o clipă de dragoste adevărată, de puritate, de frumuseţe nefirească în acest univers terifiant. Demersurile spirituale, criza morală a lui Apostol se definesc, cu o multitudine de nuanţe, din jocul relaţiilor cu Klapka (interpretat de Liviu Ciulei) şi Varga, cu Petre (interpretat de Ştefan Ciobotăraşu) şi Müller (interpretat de Emmerich Schäffer), văzuţi ca reacţii etice şi sociale la realitatea, aceeaşi, a războiului habsburgic, din confruntarea crudă cu violenţa, cu laşitatea şi automatismul, cu omenia şi umanitarismul abstract. Liviu Ciulei a găsit câteva memorabile stenograme plastice ale atmosferei (pădurea geologică, uliţa în care sunt înjunghiate animalele, stivele de coşciuge ivindu-se albe în noapte, infirmeria cu răniţi, magazia cu bocancii morţilor), ambianţele dau sugestii asupra personajului, au o veracitate de documentar. Dimensiunea de cronică nu lipseşte nici ea Pădurii spânzuraţilor. Filmul lui Ciulei are, lucru care lipseşte aproape tuturor filmelor noastre, o remarcabilă poliritmie, un joc savant şi neprevăzut al cadenţelor. Amestecă introspecţia cu epica nervoasă, de aventuri chiar, spulberă contracţia cu un detaliu comic, orchestrează ritmurile lente şi cele vertiginoase. Organizarea ritmică a întregii opere e dominată de o anumită lentoare (care a displăcut unora) dar rarefierea aceasta a ritmului vine din nevoia de a cristaliza expresiv, de a «solidifica» o stare lăuntrică sau de a accede la simbol. Imaginea mamei se imobilizează brusc, însoţită de ţipătul omenesc al trenului şi stop-cadrul capătă nu ştiu ce putere obsesională. Momentul în care Bologa mărturiseşte hotărârea de a trece frontul e construit prin sincopări, are o curgere leneşă, segmentată de tăceri. Ceremonial tragic, finalul proiectează trăirile lui Apostol în preajma morţii — fata pune de mâncare cu gesturi liniştite, învăţate parcă de milenii, apoi chipul i se transfigurează straniu. Aici, în aceste pasaje, autorul are intuiţia elipsei, aici scrie lapidar, cu o forţă neaşteptată şi tot aici face dovada unui simţ esenţial pentru un narator, cel al suspenseului!
(Fragment semnat de George Littera, pentru revista „Cinema”, Nr. 9, apărută în septembrie 1968)